Larmă. Târg. Olarul cu mișcări domoale
calcă în picioare, calcă lutul moale,
ce-i șoptește tainic: „Frate, mai ușor,
mai cu milă: mâine lut ajungi de oale…”  

– Omar Khayyam

Așa a descris doamna Marta lucrul cu lutul. Dar să încep cu începutul. Urcam scările. Eram în casa unei cunoștințe pe care o vizitam pentru prima dată și-mi făcea turul. În fața mea se dezvăluia un tablou înalt în nuanțe de albastru închis, forme stranii, o expresie a ceva nemaiîntâlnit. Treci pe lângă multe tablouri, dar numai în fața unora simți că ceva se mișcă în tine. Nu s-a mișcat nimic, ci a împietrit. Și m-am oprit.

Pe peretele din stânga apăru un nou tablou în note întunecate de auriu. Alte forme ciudate. Am întrebat cine e pictorul. Cu mare mirare am aflat că un orădean și că e în viață. Am cerut să îl întâlnesc, dacă este cu putință. Și a fost.

Îi mulțumesc acelei cunoștințe pentru privilegiul cunoașterii lui Miklos Jakobovits, și prin dânsul, a doamnei Marta Jabobovits. Două galaxii care se întrepătrund. Privilegiul întâlnirii artiștilor a fost dublat de bucuria întâlnirii personalităților lor pline de căldură, blândețe și bunăvoință, caracteristici pe care doar marile spirite le pot conține.

Domnul Miklos s-a retras dintre noi în 2012 și a lăsat în urma lui un tezaur imens. Unul care merită o atenție deosebită în peisajul artei contemporane românești. Am reușit să organizez atunci un interviu filmat cu ei și difuzat la TVS Oradea, pe vremea când lucram acolo. Prietena mea Mihaela Bar sper că mai are undeva o copie a emisiunii ei.

Timpul a trecut de atunci, iar cu doamna Marta mă mai întâlneam ocazional în centru, întâmpinată de fiecare dată cu aceeași bucurie și căldură.

Recent, Nikki, o altă prietenă, mi-a cerut recomandări de artiști locali pentru evenimentul ei SmART Stories. Primul gând a fost doamna Marta, gând primit cu entuziasm și materializat în acest eveniment de final de 2024.

Nu am limbajul suficient de bogat ca să o descriu pe artista Marta Jakobovits. Și nici nu vreau. E mai corect să o las pe dânsa să facă acest lucru în filmările surprinse de mine cu ocazia vizitelor în atelierele de pe strada Brașovului și Palatul Ullman. Cel din palat e o fostă sinagogă, iar într-un dulap are o carte de-a lui Nichita Stănescu pe care îl iubește și din care recită Lecția despre Cerc. Acestea sunt crâmpeie din universul Martei.

Mai jos, am pus câteva fotografii de la evenimentul SmART Stories organizat în 9 Decembrie la Muzeul Țării Crișurilor. Am acceptat cu bucurie invitația organizatoarelor de a purta un dialog cu Marta Jakobovits și de a o dezvălui publicului prezent. O onoare pentru care sunt recunoscătoare.

Am descoperit drumul parcurs din Santăul în care s-a născut și pe care îl numește buricul Pământului până la punctul în care e azi, că procesul creativ e unul care nu se sfârșește odată cu opera, că lucrează cu variațiuni pe aceeași temă, modifică mici elemente până când simte că forma rezultată e cea care vrea să se exprime, că analizează cu alte simțuri texturile și culorile naturale, că se lasă ghidată de intuiția care vine dintr-o dimensiune aparte, că a avut un Noica al ei și că se bucură de oamenii cu ochi sclipitori. Acestea sunt doar câteva detalii surprinse în dialogul cu dânsa în conversații care pentru mine contează foarte mult.

Am să las imaginile să vorbească despre acest minunat eveniment de celebrare a uneia dintre marile personalități ale ceramicii românești și ale artei contemporane mondiale: Marta Jakobovits, artista cu sufletul plin de natură, într-un dialog continuu cu creația.

Fotografiile au fost realizate de către https://alexphilip.ro